Despre CARMEN APĂVĂLOAEI :
Sunt o tânără absolventă a facultății de Filosofie și Științe Social Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice care dă dovadă de seriozitate, implicare, profesionalism. De asemenea, sunt pasionată de domeniul Copywriting și de orice activitate care presupune redactarea de texte, articole, respectiv comunicarea cu oamenii.
Foarte bune abilități de scriere și vorbire în limba română.
Experiență
În decursul unui an și două luni am ocupat posturile de Copywriter, respectiv Asistent Coordonator al echipei de Copywriting în cadrul departamentului de PR de la Uniunea Națională a Studenților din România și am dobândit următoarele abilități: Research, Comunicare, Ascultare activă, Copywriting, Cercetare, Coordonare, Organizare, Operativitate, Social Media Marketing, Copywriting Creative Writing, Redactarea și susținerea discursurilor, Dezvoltarea ideilor creative, Seriozitate.
În prezent mă ocup cu redactarea articolelor medicale la MedAtlas.
Educație
Am studiat timp de 3 ani Comunicare și Relații Publice la facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din Iași. Această specializare m-a ajutat să descopăr o parte din tainele PR-ului și ale Publicității, m-a ajutat să-mi fructific pasiunea pentru redactarea textelor, reușind astfel să o transform într-o meserie. De asemenea, această specializare m-a ajutat să scap de trac atunci când trebuie să susțin un discurs în fața unui auditoriu și să reușesc prin abilitățile mele de comunicare să pun în valoare informația transmisă în vederea convingerii persoanelor.
